De Cornelia Zavoianu — 7 octombrie 2025
Prețul energiei plafonat la 1 leu/kWh? Iată cine scapă de scumpiri iarna aceasta
Cornelia Zavoianu |
Ministerul Energiei pregătește un plan prin care prețul final al energiei electrice pentru consumatorii casnici ar putea fi stabilizat în jurul valorii de 1 leu/kWh, iar persoanele cu venituri mici ar primi protecție suplimentară împotriva scumpirilor și deconectărilor.
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a recunoscut public că liberalizarea pieței a fost un șoc pentru gospodării: prețul a urcat de la 0,68 lei la peste 1,50 lei/kWh, iar facturile s-au dublat.
„E foarte tentant să vii și să spui: plafonăm la 1 leu. Dar nu vrem măsuri brute. Vrem o soluție reală, făcută cu producătorii și furnizorii. Așa putem ajunge la un preț final de 1 leu pentru consumatorii casnici."
Ponderea energiei în costul produselor românești s-a multiplicat de cinci ori în șase ani: de la 2% în 2019 la 10% în 2025, conform datelor Eurostat.
Facturile mari, marea problemă a iernii
Guvernul promite o lege specială pentru protejarea românilor vulnerabili. Pentru cei cu venituri lunare sub 3.000 lei, ministrul vrea ca prețul final să fie plafonat la 1 leu/kWh, iar deconectările să fie blocate pe perioada iernii pentru cei care nu-și pot plăti facturile.
„Vreau ca aceste măsuri să intre în vigoare din iarna asta. Românii trebuie să treacă peste perioada grea fără frică de facturi uriașe."
Măsuri de protecție active pentru consumatorii vulnerabili
Înainte ca legea cu plafonul să intre în vigoare, două mecanisme de sprijin sunt deja active la nivel național.
Tichetul de energie
Persoanele singure cu venituri nete de până la 1.940 lei/lună și familiile cu venit net pe membru de maximum 1.784 lei primesc tichete lunare de 50 lei, destinate exclusiv plății facturilor la energie. Cererile se depun online prin platforma EPIDS sau la oficiile poștale.
Ajutor de încălzire — din 1 octombrie 2025
Direcțiile de Asistență Socială primesc cereri pentru ajutorul de încălzire și suplimentul pentru energie pentru sezonul rece 2025/2026. Pragurile: familii cu venituri nete lunare de până la 1.386 lei pe membru sau persoane singure cu venituri sub 2.053 lei. Suplimentul lunar pentru energie poate ajunge până la 70 lei, în funcție de tipul de combustibil utilizat.
Vești bune: unele companii oferă deja prețuri sub 1,30 lei/kWh
În prezent, patru furnizori de energie electrică au tarife sub 1,30 lei/kWh, iar schimbarea furnizorului este gratuită.
Preț energie electrică 2025
Înțelege cum se formează prețul energiei electrice și descoperă furnizorul cu cea mai bună ofertă.
Deficit comercial uriaș, alimentat de energia scumpă
Ministrul a atras atenția și asupra dezechilibrului din balanța comercială a României, estimat la 33 miliarde de euro, din care peste 70% provine din industria petrochimică. Deficitul comercial mare înseamnă bani care ies din țară. Energia scumpă slăbește competitivitatea fabricilor, scumpește produsele românești și încurajează importurile. Reducerea prețului energiei devine, în această logică, o pârghie pentru refacerea industriei.
Fii la curent cu ultimele știri
Află cele mai relevante știri, analize și tendințe din sectorul energetic — de la energie regenerabilă și tranziția verde, la evoluțiile pieței gazelor, electricității și politicilor publice.